Home Gigantii Soselelor CFR va construi un pod feroviar între Ilia și Dobra
CFR va construi un pod feroviar între Ilia și Dobra

CFR va construi un pod feroviar între Ilia și Dobra

0

Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA va desfășura în perioada 2 martie – 30 noiembrie 2015 lucrări de construcţie a unui pod nou feroviar între stațiile Ilia şi Dobra (secţia Ilia – Lugoj).

Lucrările fac parte din proiectul „Lucrări de reabilitare poduri, podețe și tuneluri de cale ferată SRCF TIMIŞOARA – LOT 3“, finanţat cu fonduri europene POS-T, care vizează de asemenea  alte 4 obiective – pod km 12+255, pod km 3+724 linia Lugoj- Ilia, pod km 36+673 și pod km 72+569 linia Simeria- Petroșani.

Valoarea contractului se ridică la suma de 19.502.173,82 lei, fără TVA, iar lucrările vor fi executate de firma Confer Group SRL Oneşti, cu închiderea permanentă pentru o perioadă de 9 luni a liniei curente între staţiile de cale ferată Ilia şi Dobra Hm.

În perioada execuţiei lucrărilor circulația trenurilor va fi modificată pe mai multe rute, urmând ca pentru ruta Lugoj – Simeria antreprenorul să asigure transbordare auto pe relaţia Dobra – Ilia şi retur.